Şcoala Gimnazială nr. 41 este inima educației din comunitatea cartierului bucureștean Ion Creangă, cartier rezidențial situat în marginea de nord-est a capitalei. Ne dorim a fi o şcoală de viitor, cu viziunea de a pregăti oamenii de mâine, pentru mâine.
În școală domnește un climat sănătos şi o atmosferă de studiu antrenantă și stimulativă, încurajându-se competitivitatea constructivă dar cu accent pe dezvoltarea personală și progresul individual.
Ne dorim să îndrumăm și să ajutăm fiecare copil să își valorifice la maximum propriul potențial, să își descopere și dezvolte propriile talente și aptitudini naturale, fundamentate pe un bagaj de cultură generală și pe gândire logică, structurată, critică, dar și pe un caracter bine conturat cu principii de viață și valori sănătoase, comportament asertiv, independent, puternic.
De aceea, vă invităm să profitați de şansa de a oferi copiilor o şcoală în care să se dezvolte şi să se formeze pentru un bun start în viaţă, să le deschidă calea și să îi îndrume să își construiască viitorul, dincolo de zidurile unei instituţii.
Școala dispune pentru toate disciplinele de cadre didactice calificate, care iubesc copiii și depun dăruire şi pasiune în desfăşurarea tuturor activităţilor. Profesionalismul cadrelor didactice se află la baza unei bune educaţii şi pregătiri temeinice a elevilor pentru viaţă.
Școala Gimnazială Nr. 41 școlarizează copii de nivelurile preșcolar, primar și gimnazial, asigurând continuitate de la 3 la 15 ani și facilitând astfel tranzițiile de la un ciclu de învățământ la altul.
Pe lângă echipa de profesori și personal administrativ admirabilă și dedicată, elevii noştri beneficiază de baza materială bogată, constituită din materiale didactice și dotări moderne, pe care o au la dispoziţie pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ.
Școala dispune de semiinternat, unde asigurăm condiții elevilor din clasele primare să ia masa de prânz și să își facă lecțiile dar și alte activități educative sau recreative, sub îndrumarea pedagogului școlar.
Dispunem de o sală de sport de 400 mp, unde elevii desfășoară orele de educație fizică dar, în afara programului școlar, se derulează alte activități sportive (fotbal, baschet) în colaborare cu cluburi sportive școlare sau cu asociații de profil.
Copiilor de la cele 7 grupe de program prelungit, dar și copiilor din ciclul primar care optează să beneficieze de serviciile semiinternatului școlii, le asigurăm masa preparată zilnic în bucătăria proprie, numai din ingrediente proaspete, achiziționate de la furnizori verificați și cu certificate de calitate.
Dispunem de toate facilitălitățile și de condiții optime de igienă și confort. Asigurăm apa curentă rece și caldă, climatizarea – încălzire cu centrală proprie modernă, automatizată, cu temperatura programabilă respectiv aparate de aer condiționat în toate sălile, pază și sisteme de monitorizare audio/video pentru securitatea elevilor.
Vă invităm să vă înscrieți copilul la școala noastră dacă:
- sunteți un părinte care dorește pentru copilul său un mediu sănătos și o educație de calitate
- sunteți dispus să respectați reguli și să vă educați copilul în acest sens
- înțelegeți importanța colaborării dintre școală și familie și a coerenței și continuității condițiilor între cele două medii importante în care copilul se dezvoltă
- vă preocupă dezvoltarea și progresul real al copilului dumneavoastră, nu doar nota sau falsele rezultate
- puneți accent pe componenta educativă și respectați caracterul școlii de instituție de învățământ adresată copiilor, cu preocupări și activități adecvate vârstei copilăriei